Istoria localităţii
Satul apare atestat documentar în perioada dominației tătăre în regiune, numele Mingir provine de la denumirea (probabil) a tribului care a locuit în Bugeac. În vremea tătarilor satul se numea Cikermese apoi Cimerșeni ca la 1786 să devină Ciucur-Mingir.
Atlasul lingvistic moldovenesc vol I,(anul 1968) indică anul 1786,era sat turcesc .Datele din acest atlas au fost formulate în baza informației din Dicționarul Statistic al Basarabiei întocmit în 1923.În locul acestui sat în 1786 se găsea un alt sat care fusese întemeiat de turci. Cu adevărat în locul numit astăzi Seliște bătrînii satului își amintesc că existau niște cocioabe care au fost distruse cu timpul. Arheologii dar și proprietarii acestui lot de pămînt găsesc în permanență diverse rămășițe. Acest loc se mai numește și Beciurile la Turci. Potrivit povestirilor aici erau două beciuri mari unde turcii păstrau bunurile furate și averea lor.
–Notele societății de istorie și fapte vechi indică perioada 1806-1812 așezarea Cikermese care posibil să devenit mai tîrziu Ciucur-Mingir, teritoriu dat de către Poartă în stăpînirea unui oarecare Constantin Meceti. Alte surse indică satul fiind unul locuit de tătari.
În 1786 este atestat pentru prima data satul Ciucur-Mingir. În 1786 Poarta face danie unui oarecare Constantin Meceti satul Ciucur –Mingir. La începutul anilor 1807 sunt alungați tătarii din Bugeac iar satele, pămînturile sunt împărțite între boierii băștinași. Fiecare cît putea atîta ocupa, astfel stolnicul Iancu Sturza a furat o parte din teritoriul Budjacului unde fusese 19 aule tătărești printre acestea era și satul Ciucur-Mingir. Acest Sturza mai era și mareșalul regional al nobilimii care se bucura de susținere din partea rușilor fiind consilier de stat, ceea ce îi permitea să fure și să ocupe teritorii cît îi poftea inima nestingherit de nimeni. În 1837 satul aparținea lui Alexandru Ghica. Mai tîrziu pămîntul devine proprietatea statului și este împărțit la țărani. Cert este faptul că a fost atestat în timpul dominației turce în Moldova, cu timpul a cunoscut mai mulți stăpîni. Satele au fost împărțite între marii boieri astfel fiecare lua cît putea sau cît i se permitea. Boierul I.Sturza a luat suprafețe mari din Bugeac unde anterior erau 19 sate tătărești. După strămutarea definitivă a tătarilor,10 sate din cele 19 printre care și Ciucur-Mingir (alături de satele Borogani, Sadîc, Enichioi, Tatar-Baurci, Chiselia Mare, Chiselia Mică, Cîietu, Baimaclia, Cajdamaclia) au fost colonizate. Pe aceste terenuri, administrația a decis să colonizeze elemente etnice care să fie recunoscătoare și fidele regimului. Românii moldoveni nu făceau parte dintre acestea. Colonizarea Basarabiei, în special a zonelor de sud, a fost inițiat cu mult timp înainte de încorporarea oficială a provinciei în cadrul imperiului. Amiralul Ciceakov îl informa, în 1812, pe țarul Alexandru I că predecesorul său, generalul Kutuzov, a creat în Basarabia condiții favorabile, ajutând coloniștii „să se așeze ieftin și potrivit cu deprinderile oamenilor din aceste ținuturi”. Totodată, românii care se refugiaseră peste Prut de frica „robiei moscălești” sau a moscalilor ,frica moscalului, au început treptat să se întoarcă la vetrele lor după ce autoritățile au promis că vor respecta vechile datini și obiceiuri moldovenești. Iancu Sturza a fost stăpîn al satului Ciucur-Mingir, a ocupat funcția de mareșal regional al nobilimii(1822-1825/1841-1850). Era născut în 1788, spătar în Moldova iar în Rusia consilier de stat efectiv și cavaler. În 1814 în deputație el s-a prezentat împăratului era membru a mai multor comisii locale, moșier mare despre care vice guvernatorul Basarabiei F.Wiegel (1786-1856) scria că Sturza era cel mai bun și drept dintre muritori, om destul de tînăr și neînsurat. Pe acest fon se produce colonizarea inclusiv și a satului Ciucur-Mingir. Astfel putem constata că în anul 1807 satul Ciucur-Mingir exista. Luînd în considerație faptul că în 1812 la data de 31 mai, erau doar 25 de case putem stabili faptul că Ciucur-Mingir era un sat mic la acea perioadă. Nici biserică în sat nu era și nici preoți sau dascăli. Asta ne demonstrează ipoteza că satul eru unul ,, tînăr ,,.Nu excludem posibilitatea migrației intense a populației peste Prut dar numărul acestora era foarte mic.
Conform Dicționarului Geografic an. 1904 de Zamfir Arbore .
CIUCUR-MINJIR*, sat, în jud. Bender, aşezat pe ambele maluri ale râuleţului Lunguţa. Dealul de la E. care poartă numele de Mojila-Săpată are o înălţime de 109,9 stânj. d’asupra n.m.(nivelului mării) Face parte din volostea Cimişlia. Are 181 case, cu o populaţie de 1777 sufle-te; o biserică, cu hramul Sf. Mihail; şcoală elementară; 687 vite mari. Ţăranii posedă pământ 3030 des. Sunt vii şi grădini cu pomi.* Numit de băştinaşii moldoveni şi Gura Văii.
La 12 noiembrie 1941 primarul satului Isidor Teleagă înaintează Preturii Plășii Cimișlia un document în care se specifica ,,La ordinul N 1416 /941 avem onoarea a vă raporta că am propus pentru schimbarea numelui ne românesc al acestei comuni cu numele Ioan Vodă fiind la distanță de 5 rifm este halfa de CFR Bârlad-Basarabeasca cu numele Ioan Vodă. Această propunere a rămas trecută cu vederea ,dovadă fiind documentele de arhivă în care e specificată în continuare denumirea localității ca Ciucur-Mingir.Pentru a reglementa problema numelor de localităţi au fost adoptate hotărâri şi decizii speciale ale forurilor de conducere: Hotărârea Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti „Cu privire la unele schimbări ale diviziunii administrativ-teritoriale a R.S.S. Moldoveneşti şi ale denumirilor unor localităţi şi soviete săteşti” din 31 ianuarie 1991; Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova „Cu privire la unele schimbări ale diviziunii administrativ-teritoriale şi ale denumirilor unor localităţi şi comune” din 21 ianuarie 1992 ş.a. Conform acestor legi, s-a efectuat reglementarea scrierii în limba română şi a transcrierii în limba rusă a denumirilor de sate, comune, oraşe şi raioane. În acest scop, s-au stabilit forme unice de scriere şi transcriere, pornind de la formele originare, tradiţionale şi corecte ale toponimelor.La moment în toate documentele este specificat ca denumirea satului este Ciucur-Mingir.
Atlasul lingvistic moldovenesc vol I,(anul 1968) indică anul 1786,era sat turcesc .Datele din acest atlas au fost formulate în baza informației din Dicționarul Statistic al Basarabiei întocmit în 1923.În locul acestui sat în 1786 se găsea un alt sat care fusese întemeiat de turci.Cu adevărat în locul numit astăzi Seliște bătrînii satului își amintesc că existau niște cocioabe care au fost distruse cu timpul.Arheologii dar și proprietarii acestui lot de pămînt găsesc în permanență diverse rămășițe.Acest loc se mai numește și Beciurile la Turci.Potrivit povestirilor aici erau două beciuri mari unde turcii păstrau bunurile furate și averea lor.
–Notele societății de istorie și faptevechi indică perioada 1806-1812 așezarea Cikermese care posibil să devenit mai tîrziu Ciucur-Mingir ,teritoriu dat de către Poartă în stăpînirea unui oarecare Constantin Meceti.Alte surse indică satul fiind unul locuit de tătari.
Prima caracterizare fizico-geografică cu indicarea satelor vecine o atestam în 1822, satul Ciucur-Mingir se învecinează cu pămîntul „podpolcovnicului” Dobrințu (numit și sectorul N-2) și cu pămîntul sau moșia sovetnicului de stat Curic (numit și sectorul N-4),cu satul Sadaclia este despărțit de rîul Lunga,se mai învecinează cu coloniile bulgare Cioc-Maidan și Dijghinje. Pînă a ajunge la Bogdanovca –Veche de astăzi ,localnicii mai numesc satul și Curic, asta confirmă faptul că acest sat a aparținut acestui om de stat. O cauză majoră a creșterii numerice a populației și nemijlocit dezvoltarea acestei localități a constituit-o și amplasarea localității în apropierea căilor de comunicație de importanță națională, la început erau drumurile de poștă. În lucrarea ,,Statistica Basarabiei de la 1861,,este indicat că satul Ciucur –Mingir se încadrează în sectorul V al județului Bender și traversat de drumul de poștă care face legătura dintre satul Cărpineni și colonia Comrat. Pe o hartă din anul 1883 este indicat drumul de poștă care trece prin apropiere de sat. Acest drum se va păstra și în următoarele decenii. La început era un drum de țară care în perioada ploilor abundende era întretăiat de șanțuri adînci. În anii războiului drumurile erau modalitatea de legătură dintre diverse puncte geografice. Cu începerea celui de al doilea război mondial drumul a fost traversat de trupele romîne care au dat indicații primarului din sat să instaleze la răscrucile de drumuri indicatoare sub formă de săgeată care ar ușura deplasarea forțelor armate. De fiecare dată primarul raporta despre starea drumurilor din localitate. Mai important devine anul 1942 cînd primarul satului plantează pe marginea drumurilor și șoselelor 1500 de puieți de arbori. Riscăm să presupunem că erau arborii de plop deoarece avem la marginea șoselelor plopi bătrîni atît prin centrul satului pe marginea drumului cît și în partea de vest al satului pe unde trece traseul Chișinău-Comrat. O relatare interesantă datează odată cu retragerea trupelor romîne, atunci traseul era ridicat cu movile pe margine iar cadavrele soldaților erau pe marginea drumului. Primul drum asfaltat a fost cel de lîngă primărie la începutul anilor 1960. Celelalte pe parcursul anilor 1980-1990.
Primul război mondial
Căzuți în războiul din 1914-1918(de partea rușilor)
| N. | Numele,Prenumele | N. | Numele,Prenumele |
| 1 | Negară Vasilie | 15 | Blajă Petre |
| 2 | Graur Gheorghe | 16 | Hristea Teodor |
| 3 | Ciobanu Nichita | 17 | Pânzaru Haralambie |
| 4 | Gărgeanu Alexe | 18 | Pânzaru Domentie |
| 5 | Gărgeanu Ion | 19 | Pânzaru Nistor |
| 6 | Gărgeanu Ion Gh. | 20 | Pânzaru Matei |
| 7 | Țurcanu Teodor | 21 | Gherman Constantin |
| 8 | Țurcanu Ion | 22 | Zaharcu Simion |
| 9 | Popușoi Marcu | 23 | Teleagă Vasile |
| 10 | Popușoi Ion | 24 | Musteață Pantelei |
| 11 | Haruța Luca | 25 | Rotaru Teodor |
| 12 | Musteață Leondie | 26 | Gărgeanu Ion |
| 13 | Căpățână Leondie | 27 | Gărgeanu Iacob |
| 14 | Căpățână Petre | 28 | Gorbanu Ion |
| 29 | Haruța Gheorghie |
Ciucur-Mingir în anii 1920
Era în plasa Cimișlia ,avea 1826 locuitori, primar era Țurcanu Teodor, notar Radu Ioan
Învățători Arnăutu Ion, Arnăutu Zinovia, Preot, paroh Constantin Bobeica
Băcani Cooperativa de consum „Ajutor” Ghinculov Dumitru, Găsanu Vasile, Papaliveris Elena (în 1942 locuia în tîrgul Rășcani, județul Bălți, era născută la 14 septembrie 1904 la Ciucur-Mingir ,în familia lui Constantin și Domnica Papaliveris)
Cîrciumari Gangan Gh.Simion Papaliveris Constantin,11 mori de vînt. Remarcabil pentru acest an a fost începută reforma agrară care a împroprietărit cu pămînt multă lume din sat. Au fost posibile acordarea de credite țăranilor cu afaceri în agricultură care eventual a sporit dezvoltarea ramurii agricole în sat.
Al doilea Război Mondial
Scurtă a fost perioada României Mari deoarece Basarabia în timpul celui de al doilea război mondial intră din nou în vizorul URSS. În ajunul celui de-al doilea război mondial între Uniunea Sovietică şi Germania a fost semnat un tratat conform căruia teritoriul Europei era împărţit în zone de influenţă a acestor două state. La 23 august 1939 Molotov și Ribbentrop, miniştrii afacerilor externe a URSS şi Germaniei au semnat pactul de neagresiune. În timpul acestor tratative a fost elaborat un proiect secret aditional, conform căruia în sfera de influienţă a URSS se află Finlandă, Estonia, Lituania , Letonia şi Romania. Articolul 3 al acestui document secret fixa interesul URSS faţa de Basarabia. Ocuparea teritoriului Basarabiei de către trupele sovietice a avut mai multe etape. Timp de un an de zile de ocupație au fost realizate mai multe măsuri din punct de vedere politic, economic ,social.
